Tenorul Ion Piso la 98 de ani. O viață în slujba muzicii și a sunetului perfect
- 46 minutes ago
- 3 min read
La final de februarie 2026, am realizat un interviu cu tenorul și maestrul de canto Ion Piso, în casa domniei sale din București. Ne-a așteptat binevoitor, îmbrăcat elegant și mirosind discret a parfum fin. Pe masă avea două smart-phone-uri, pe care le manevra cu ușurință - dar le-a pus deoparte, ca să stăm de vorbă în tihnă.
Ne-a explicat de la început că e o încurcătură cu vârsta sa scrisă pe internet și că nu e adevărat că ar fi împlinit 100 de ani. Este născut pe 26 aprilie 1928, dar pentru că în străinătate uneori se scriu altfel datele de naștere, anul la început, iar ziua la sfârșit, cineva a răsturnat 26.04.28 în 28.04.26, așa că a fost avansat, pe nemerit, în grad de centenar.
Nu a vrut să plece din România și nici nu și-a planificat plecarea. Totuși, ca o manevră a aceluiași destin care îl voia pe drumul muzicii auzite de toată lumea, în august 1968, casa de discuri Philips din Hamburg i-a propus un contract și el a acceptat, l-a semnat. Când însă soția sa a mers la agenția de impresariat pentru aprobările legate de plecarea temporară, a fost refuzată clar și tăios: „I-au spus că nu-i voie să plece nimeni în Germania, în Israel, în America, și încă în două, trei țări. «Gata, nu se mai poate», i-au zis. Dar ea, drăguța, a mai mers o dată și a insistat, «dar, uite, are de făcut un disc, a semnat contractul!» Și atunci i s-a răspuns: «Doamna Piso, România nu poate să își riște independența din cauza carierei lui Piso»."
Răspunsul autorităților i-a hotărât soarta. Într-o noapte, chiar după un concert la Ateneu, folosindu-se de pașaportul pe care încă nu îl predase de la o plecare precedentă, s-au urcat în mașină și, cu câteva bagaje făcute în grabă, au trecut granița pe la Stamora Moravița. Vameșilor le-a povestit dezinvolt o istorie cu niște vagoane de la Ungheni, în care au tras sovieticii, ca să pară cât mai relaxat, aveau pașaport, deci nu au avut probleme la graniță, au trecut. „Pur și simplu am uitat să ne mai luăm la revedere de la dictatura proletariatului. Ne-am spus că așteptăm până se lămuresc ei singuri”, spune, râzând.
„S-au lămurit” abia un sfert de secol mai târziu. În tot acest timp, Ion Piso a cucerit lumea.
Revenirea în țară a avut loc imediat după Revoluție. În ianuarie 1990, o delegație condusă de Andrei Pleșu, primul Ministru al Culturii de după Revoluție, a ajuns la Paris, acolo unde locuia familia Piso, chemându-i înapoi acasă. Solicitat insistent și de ansamblul Operei din Cluj, maestrul a acceptat funcția de director propusă de minister. Și-a avertizat, însă, de la bun început colegii din operă: „Nu vă grăbiți să vă bucurați! Eu vă pun la treabă, așa că o să faceți tot posibilul să scăpați de mine”.
Culmea este că așa a și fost. Au rezistat doar doi ani. Iar entuziasmul managerial al directorului s-a stins și el treptat, când a observat cum fosta nomenclatură și ofițerii de Securitate, ascunși inițial, au început să reapară în funcții, reluând controlul. Îl consideră răspunzător pe Ion Iliescu, primul președinte care a făcut precum „cei care sunt într-o mașină și îi spun șoferului, semnalizează dreapta, dar tu du-te la stânga". O dezamăgire amară, politică, dublată apoi de o alta, artistică, pe care și-a domolit-o studiind, făcând cercetare, publicând studii, cărți. „Eu nu am putut sta deoparte; a trebuit să scormonesc sub cenușă pentru a păstra aprinsă scânteia adevăratei arte."
Puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos mai multe afirmații ale maestrului Ion Piso, din cadrul înterviului realizat pentru Inimile vorbesc românește:
Comments