Ana Pătan: Prima dată, înainte să fiu orice altceva, sunt româncă
Updated: 4 days ago

Ana Pătan este o muziciană nonconformistă și foarte curajoasă. A plecat din România pentru a-și găsi libertatea de a crea și, după mulți ani petrecuți în Germania și Suedia, mărturisește că începe să-și descopere cu adevărat țara, cultura și legăturile cu oamenii de acasă.
Este compozitoare, chitaristă și interpretă, o muziciană greu de încadrat într-un singur gen. Creațiile ei trec cu naturalețe de la jazz, blues și funk la rock progresiv, fusion, muzică clasică și experimente sonore care aduc împreună instrumente și tradiții muzicale foarte diferite. Libertatea ei artistică a devenit un mod de a trăi.
În dialogul purtat la Inimile Vorbesc Românește, am pornit conversația de la Frida Kahlo, artista mexicană a cărei viață extraordinară a inspirat spectacolul de teatru pentru care Ana Pătan a compus muzica. Montată inițial la Teatrul Coquette din București, în regia Ruxandrei Bălașu, piesa de teatru a ajuns, între timp, și în și în Suedia.
Discuția noastră s-a îndreptat firesc către curajul femeilor creatoare, către prejudecățile care le-au însoțit de-a lungul istoriei și către nevoia de a nu renunța niciodată la propria voce.
Am descoperit apoi povestea fetiței din Turnu Măgurele care a învățat să cânte la chitară de la fratele ei, într-o Românie în care muzica occidentală circula pe casete copiate și ascultate până se toceau. A urmat o facultate de economie, deși muzica o chema neîncetat. A fost remarcată de jurnalista Anca Florea, l-a cunoscut pe Alexandru Andrieș, care i-a devenit mentor, a cântat la radio și la televiziune și a câștigat festivalul „Om Bun”. Mai târziu, plecarea în Germania i-a oferit șansa studiilor muzicale pe care nu le putuse urma în România și a unei cariere construite în deplină libertate.
Un loc important în această poveste îl ocupă basistul suedez Jonas Hellborg, partenerul ei de viață și de creație, omul despre care Ana vorbește cu o recunoștință emoționantă, pentru că a încurajat-o să-și urmeze propriul drum, nu așteptările celorlalți.
Am vorbit și despre Suedia, despre frumusețea unei case în mijlocul pădurii, unde muzica poate răsuna zi și noapte, dar și despre singurătate, despre diferențele culturale și despre dorința Anei de a reveni într-un mediu artistic mai apropiat de felul ei de a fi.
Dar cu siguranță cea mai emoționantă parte a întâlnirii noastre a fost aceea în care am vorbit despre România. Ana mi-a mărturisit că, după plecare, a întrerupt aproape toate legăturile cu țara vreme de aproximativ 25 de ani. Avea nevoie de distanță pentru a înțelege cine este și pentru a învăța să iubească din nou România. Acum, întoarcerea către cultura română se petrece prin oameni, proiecte și întâlniri care îi dezvăluie o țară pe care nu avusese ocazia să o cunoască în tinerețe.
Printre punțile acestei regăsiri s-a numărat și Nina Cassian. Ne-am apropiat prin admirația pentru extraordinara poetă și compozitoare, iar Ana a participat la evenimentul pe care l-am organizat pentru celebrarea centenarului nașterii sale. Descoperirea Ninei Cassian ca artistă complexă, dincolo de poeziile pentru copii pe care le cunoscuse în școală, a fost pentru Ana o revelație.
De aceea, mi s-a părut atât de frumos că am încheiat dialogul nostru cu o poezie a Ninei Cassian, scrisă în engleză și recitată de Ana. Începuserăm cu muzică și cuvinte în spaniolă, vorbiserăm despre viața unei românce în Europa și ne-am întors, printr-o poetă română care a creat în exil, la întrebarea despre ce păstrăm din țara noastră, oriunde am trăi.
Vă invit să o cunoașteți pe Ana Pătan, o artistă curajoasă, luminoasă, neconformistă, pentru care muzica nu este doar o profesie, ci o formă de libertate și de cunoaștere a lumii. Și să ascultați o conversație despre artă, identitate, curaj și despre drumurile uneori foarte lungi pe care le parcurgem pentru a ne întoarce, într-un fel, la noi înșine.













Comments