Viorica Cortez, o viață în slujba muzicii și o voce care a cucerit lumea
O voce legendară, o carieră construită prin muncă și talent și o identitate românească păstrată cu mândrie. Celebra mezzosoprană Viorica Cortez a împlinit 90 de ani, prilej cu care a fost sărbătorită în cadrul proiectului Muzica la Muzeu, printr-o întâlnire emoționantă cu publicul și o expoziție aniversară dedicată unei vieți petrecute în slujba muzicii.
Afișe de la marile teatre ale lumii, fotografii, medalii și distincții spun, fiecare în felul său, povestea unei cariere excepționale. Dar, așa cum mărturisește chiar artista, toate acestea reprezintă doar „o frântură” dintr-un drum lung, presărat cu muncă, bucurii, sacrificii și momente de neuitat. Dincolo de vitrine și de succesele consemnate în istoria operei, rămâne însă povestea unei femei care și-a păstrat luciditatea, umorul și dragostea pentru România.
Muzica, începutul tuturor lucrurilor
Pentru Viorica Cortez, povestea începe în familie, într-un univers în care muzica era prezentă firesc, încă din copilărie. Cele trei surori au crescut într-o familie iubitoare, apropiată, în care cântecul nu era doar o formă de expresie artistică, ci și o sursă de putere și de salvare într-o perioadă istorică dificilă.
Artista vorbește cu recunoștință despre rolul muzicii în viața familiei sale și despre felul în care aceasta le-a ajutat să traverseze anii regimului comunist. În acea lume existau, după cum își amintește, două limbaje: cel oficial, impus de ideologia vremii, și cel al familiei, în care adevărul despre istorie, literatură și muzică putea fi transmis mai departe.
Această educație, alături de talentul moștenit și de formarea artistică, a reprezentat temelia unei cariere care avea să depășească granițele României.
O artistă formată în România, consacrată pe marile scene ale lumii
Înainte de a cuceri publicul internațional, Viorica Cortez s-a format în România, sub îndrumarea unor profesori remarcabili, între care o evocă pe Arta Florescu. Și-a început activitatea artistică la Filarmonica din Iași și la Opera din București, iar premiile internaționale obținute ulterior, inclusiv la Toulouse și în Olanda, i-au deschis drumul către marile scene ale lumii.
Succesul de peste hotare nu a însemnat, în viziunea sa, transformarea într-o altă artistă. Dimpotrivă, Viorica Cortez subliniază că atunci când a ajuns în străinătate era deja formată profesional. România îi oferise școala, disciplina și reperele care aveau să o însoțească de-a lungul întregii cariere.
Cu umorul și siguranța care o caracterizează, artista rezumă una dintre marile sale izbânzi printr-o replică memorabilă: „Când m-am dus în străinătate eram mai bună ca ei. Ce să le fac?!”
În spatele acestei afirmații pline de vervă se află însă ani de pregătire, perseverență și muncă susținută. Viorica Cortez recunoaște că talentul a fost un dar primit de la familie și de la Dumnezeu, dar că reușita a fost posibilă și datorită caracterului, disciplinei și unei educații care a încurajat respectul pentru artă.
Prețul succesului și cea mai grea despărțire
Dincolo de aplauze și de triumfurile profesionale, viața artistei a avut și o durere profundă. Una dintre cele mai grele încercări a fost despărțirea de fiica sa, Cătălina, rămasă în România până la vârsta de 16 ani, în contextul constrângerilor impuse de regimul comunist.
Viorica Cortez vorbește despre această experiență ca despre una dintre cele mai mari suferințe ale vieții sale. A-și construi o carieră internațională în timp ce copilul său se afla departe a însemnat un sacrificiu personal greu de cuprins în diplome, cronologii sau biografii oficiale.
Mărturisirea sa aduce o dimensiune profund umană poveștii unei artiste admirate pe marile scene ale lumii. În spatele performanței se afla o mamă care a trebuit să își continue drumul profesional purtând cu sine dorul și neputința unei despărțiri pe care nu și-a ales-o.
Identitatea românească, purtată cu mândrie
Deși a trăit și a lucrat în mediul cultural internațional, Viorica Cortez nu și-a abandonat niciodată rădăcinile. Vorbește românește cu accent moldovenesc și nu a simțit nevoia să îl schimbe. Își amintește exemplul actriței Elvira Popescu, căreia i s-ar fi recomandat la Paris să-și păstreze accentul, tocmai pentru că acesta îi oferea un farmec aparte.
Pentru Viorica Cortez, felul în care vorbește este o parte firească a identității sale. Pe scenă, atunci când interpretează repertoriul în franceză sau în alte limbi, își adaptează pronunția cerințelor muzicale. În viața de zi cu zi, însă, legătura cu limba maternă și cu locurile în care s-a format rămâne intactă.
Artista vorbește șase limbi, o necesitate a unei cariere internaționale, dar spune răspicat că nu poate uita limba de la Iași, locul în care s-a născut, și România din care a plecat. Este o mărturisire simplă, dar puternică: poți aparține lumii întregi fără să încetezi să aparții locului din care ai pornit.
Carmen, dar și Charlotte: personajele din spatele artistei
Unul dintre rolurile emblematice ale carierei sale este Carmen, personaj pe care Viorica Cortez l-a interpretat cu talent, dar cu care nu se identifica neapărat ca temperament. Artista amintește și alte personaje puternice din repertoriul său, precum Eboli din Don Carlos, Azucena din Trubadurul, Amneris din Aida și Clitemnestra.
Totuși, dintre personajele pe care le-a întruchipat, unul i-a fost deosebit de drag: Charlotte din Werther. Motivul este cât se poate de personal. Viorica Cortez o descrie ca fiind dulce, blândă, bună, cinstită și onestă — trăsături în care se recunoaște mai mult decât în imaginea femeii fatale.
A avut și bucuria de a interpreta acest repertoriu alături de tenorul Alfredo Kraus, pe care îl considera unul dintre marii interpreți ai rolului Werther din generația sa. Amintirea acestei colaborări adaugă încă o pagină luminoasă unei cariere în care întâlnirile artistice au avut o importanță aparte.
O aniversare despre recunoștință, respect și pace
Întâlnirea cu publicul organizată cu ocazia împlinirii a 90 de ani nu a fost doar o celebrare a unei cariere excepționale. A fost și o întâlnire cu un om care vorbește deschis despre muncă, suferință, familie, caracter și puterea de a merge mai departe.
Viorica Cortez amintește cu nostalgie de o lume muzicală în care colegii se respectau, iar artiștii formau o familie. Crede că talentul nu este întotdeauna însoțit de noblețea caracterului, dar păstrează vie aprecierea pentru oamenii care știu să îmbine valoarea profesională cu bunătatea și respectul.
La finalul conversației, gândul său se îndreaptă spre viitor. Își dorește să ajungă la 100 de ani și să se reîntâlnească atunci cu cei care au sărbătorit-o. Iar urarea pe care o lasă publicului este una simplă și profundă: o viață mai bună și mai curată, fericire, noroc și, mai presus de toate, pace sufletească și pace în lume.
La 90 de ani, Viorica Cortez rămâne o voce care a traversat generații și granițe, o artistă formată în România și consacrată pe scenele internaționale, dar și o femeie care nu și-a uitat limba, locul de origine și oamenii care au ajutat-o să devină ceea ce este.
Iar poate că tocmai aici se află esența poveștii sale: în capacitatea de a cuceri lumea fără să-și piardă rădăcinile și de a privi în urmă cu recunoștință, fără să înceteze să privească înainte.
Vă invităm să urmăriți interviul integral și să descoperiți povestea unei mari artiste românce, mărturisirile sale emoționante și amintirile unei vieți dedicate muzicii, pe marile scene ale lumii.
Comments