De la revistele glossy din România la o nouă viață în Canada. Povestea lui Vali Gurgu, colega mea de la Tabu
M-am bucurat mult să mă reîntâlnesc cu Vali Gurgu, pe care mulți dintre cei care au urmărit presa românească de odinioară o cunosc drept Vali Dia. Am fost colege la revista Tabu, într-o perioadă în care presa glossy din România avea o efervescență aparte, în care inventam povești vizuale, pregăteam pictoriale îndrăznețe și trăiam cu pasiune fiecare proiect editorial.
Revederea noastră, în cadrul emisiunii Inimile vorbesc românește, a fost și un prilej de a depăna amintiri. Am vorbit despre lumea presei în care ne-am întâlnit, despre oamenii alături de care am lucrat, despre anii aceia care ne-au format și despre Simona Catrina, colega noastră atât de talentată, care și ea a plecat în Canada, cândva...
Sunt oameni care rămân parte din povestea ta, indiferent cât timp trece și câte oceane se așază între voi.
Am vorbit și despre toate câte sunt așezate într-un destin de român plecat de acasă: începuturile dificile, curajul de a o lua de la capăt, dorul, familia, prieteniile care rezistă în timp și felul în care înveți să-ți construiești o viață nouă fără să renunți la ceea ce ai fost.
Vali locuiește astăzi în Toronto, alături de soțul ei, scriitorul Costi Gurgu, și are o carieră în tehnologie, ca Lead UX Designer. Când o asculți povestind, înțelegi că drumul până aici nu a fost simplu. A însemnat schimbări, incertitudini, multă muncă și, mai ales, disponibilitatea de a învăța mereu.
De la o carieră construită în România la curajul unui nou început
În urmă cu aproximativ 22 de ani, plecarea în Canada a însemnat pentru Vali desprinderea de o lume profesională în care își construise deja un nume. Experiența din presa românească, proiectele creative și anii de muncă nu au dispărut odată cu plecarea, dar au trebuit să-și găsească un alt loc într-o realitate cu reguli noi.
Una dintre primele piedici a fost aceea pe care o cunosc atât de mulți oameni care emigrează: pentru a obține un loc de muncă, aveai nevoie de experiență canadiană. Dar cum puteai să o dobândești dacă nimeni nu era dispus să-ți ofere prima șansă?
După luni de căutări, Vali a reușit să intre într-un mic studio de design grafic. A acceptat provocarea și a început să-și reclădească drumul profesional pas cu pas. Nu s-a oprit aici. A urmat cursuri de media și design, apoi de fotografie, continuând să învețe și să-și lărgească orizonturile.
O profesoară care i-a remarcat potențialul a recomandat-o pentru un post de art director la Transcontinental Media. Acolo a lucrat timp de zece ani, într-un mediu în care și-a putut folosi experiența acumulată, dar și-a putut dezvolta noi competențe.
Mi se pare că aici se află una dintre lecțiile frumoase ale poveștii ei: uneori, când viața te obligă să începi din nou, nu pornești chiar de la zero. Pornești cu tot ceea ce ai învățat deja, chiar dacă îți ia ceva timp să găsești locul în care experiența ta să fie din nou văzută și prețuită.
Creativitatea nu are granițe
Ne-am întors și la anii în care Vali și Costi Gurgu au contribuit la realizarea unor pictoriale memorabile pentru revistele românești. Era o lume în care imaginile spuneau povești, în care fiecare concept avea o intenție și fiecare detaliu conta. În spatele fotografiilor se aflau multă muncă, imaginație și oameni care credeau în ceea ce făceau.
Mi-a făcut plăcere să redeschidem împreună această cutie cu amintiri. Sunt momente dintr-o viață profesională care, privite de la distanță, capătă o lumină aparte. Ne reamintesc cine eram, ce ne entuziasma și câte lucruri am construit împreună, fără să știm neapărat unde aveau să ne ducă toate acestea.
În Canada, Vali și-a cultivat și pasiunea pentru fotografie. A participat la concursuri locale, naționale și internaționale, a obținut premii și a avut lucrări expuse în cadrul unor expoziții. Fotografia nu a devenit o a doua carieră, dar i-a oferit ocazia de a se apropia de comunitatea artistică din Toronto.
Creativitatea a rămas, așadar, un fir roșu al poveștii sale. S-au schimbat țara, domeniul și instrumentele de lucru, dar nu și felul în care privește lumea: cu atenție la detalii, cu sensibilitate și cu dorința de a da formă ideilor.
Curajul de a învăța din nou, indiferent de vârstă
Poate că una dintre cele mai interesante părți ale parcursului lui Vali este felul în care a înțeles că trebuie să se adapteze și atunci când industria în care lucrase atâția ani a început să se schimbe.
Observând transformările presei și pierderea treptată a rolului pe care revistele și ziarele îl avuseseră cândva, Vali a început să se pregătească pentru un domeniu nou: UX Design, adică proiectarea experienței utilizatorului.
A urmat cursuri de specializare și a descoperit o profesie în care creativitatea se întâlnește cu cercetarea, empatia și înțelegerea nevoilor oamenilor. Un designer UX nu creează doar interfețe frumoase, ci caută să facă produsele digitale intuitive, accesibile și ușor de folosit.
Experiența de design manager într-o organizație nonprofit i-a oferit ocazia de a pune în practică ceea ce învățase. Apoi, în perioada pandemiei, a făcut pasul către o companie internațională de tehnologie. Astăzi lucrează cu echipe din țări diferite, într-un domeniu în care instrumentele și metodele se schimbă permanent.
Am vorbit și despre inteligența artificială, despre felul în care poate ușura anumite etape ale muncii, dar și despre nevoia de a verifica și corecta ceea ce produce. Într-o asemenea profesie, învățarea nu se încheie niciodată.
Ascultând-o, m-am gândit cât de mult curaj îți trebuie să accepți că nu le știi pe toate, să te așezi din nou pe băncile școlii și să ai răbdare cu tine însuți. Mai ales atunci când ai deja în spate o carieră și o experiență care, într-un alt loc, au însemnat atât de mult.
Dar poate că tocmai aceasta este una dintre formele maturității: să nu te agăți de ceea ce ai fost, ci să găsești o cale de a duce mai departe tot ce ai devenit.
Familia, rădăcinile și dorul de România
Dincolo de toate schimbările profesionale, povestea lui Vali este și una despre familie. Despre grija pentru părinți, despre responsabilitate și despre felul în care deciziile luate departe de casă ajung să privească, de fapt, tot ceea ce ai mai aproape de suflet.
Fiind singurul copil, Vali s-a gândit tot mai mult la părinții ei, mai ales pe măsură ce aceștia au înaintat în vârstă și au apărut probleme de sănătate. A decis să-i aducă în Canada, iar procesul de sponsorizare a durat aproximativ patru ani.
A urmat o altă etapă de adaptare. O țară nouă, o limbă necunoscută, alte obiceiuri și provocarea de a-ți găsi locul atunci când începi din nou, la o vârstă la care ai fi putut crede că toate lucrurile importante sunt deja așezate. Cu timpul, părinții lui Vali au învățat limba engleză și s-au adaptat noii vieți.
Familia a devenit astfel o punte între două lumi. Acasă, româna a rămas limba în care Vali vorbește cu soțul și părinții ei. Prietenii români păstrează, la rândul lor, legătura cu locul din care au plecat.
Și apoi există dorurile acelea mici, aproape domestice, pe care le înțelegi poate cel mai bine numai dacă ai trăit departe de România: gustul unor preparate de acasă, brânza de oaie, amandinele și savarinele de cofetărie, ingredientele pe care nu le găsești întotdeauna ușor în Toronto. Lucruri care par mărunte până când distanța le dă o valoare neașteptată.
Dar dorul cel mai mare rămâne, desigur, dorul de oameni. De cei rămași în țară, de locurile care îți sunt familiare, de străzile pe care le-ai străbătut cândva fără să te gândești că, într-o zi, întoarcerea acolo va deveni un eveniment în sine.
Pentru Vali și Costi, vizitele în România au căpătat și ele un sens nou. Pe lângă revederea rudelor și a prietenilor, își fac timp să descopere locuri în care nu ajunseseră nici măcar atunci când locuiau aici. Uneori, abia de la distanță înveți să privești altfel țara din care ai plecat.
Pentru că România nu înseamnă doar o adresă. Înseamnă limba în care vorbești cu cei dragi, amintirile, gusturile, prieteniile și bucuria de a descoperi, la fiecare întoarcere, încă o parte din frumusețea ei.
O nouă ediție „Inimile vorbesc românește”, cu Alice Năstase Buciuta și Vali Gurgu — despre emigrare, creativitate, reinventare și România purtată în inimă.
Comments