Ruxandra Donose: Dorința de a scrie o carte exista în mine de mult. Scrisul mă face fericită

O mare muziciană care electrizează audiența de fiecare dată când cântă, mezzosoprana Ruxandra Donose, ne-a oferit câteva taine ale inimii sale generoase în care se împletesc harurile mai multor arte. O știm ca muziciană premiată, revendicată mereu de marile scene ale lumii, dar pentru prima dată Ruxandra Donose a vorbit și despre cartea pe care o va lansa în curând și despre bucuria pe care scrisul o aduce în viața sa. După un recital splendid pe care l-a oferit publicului de la Londra, am stat de vorbă pentru "Inimile vorbesc românește" despre alegerile sale muzicale și despre refugiile în sanctuarele fericirii artistice.

Inimile vorbesc românește: Cum reușiți să transmiteți atâta emoție, cum poate un cântăreț să deschidă inimile spectatorilor?!

Ruxandra Donose: Cred că cel mai simplu mod de a răspunde ar fi: deschizând canalul de emoție. Simțind emoția eu însămi și încercând să o comunic la modul cât mai direct. Deci, fără să mai trec printr-un filtru, cu partitura în față sau așa ceva, noi cântăm... adică eu cânt. În general, țin foarte mult la a cânta chiar și recitalurile pe de rost. Pentru că găsesc că de-abia atunci piesele sunt pe dinăuntru și atunci pot să le povestesc cât pot eu de bine. Cred că cele mai intense emoții au fost la cântecele în limba română.

Inimile vorbesc românește: Probabil pentru că ne e foarte dor de muzica asta. Aș vrea să vă întreb cum ați ajuns la selecția asta? Un pic neașteptată. Sunt cântece pe care nu le-am mai auzit de o viață.

Ruxandra Donose: Da, aici trebuie să merg un pic înapoi și să fac un pic de istorie. Am să încep să o fac foarte repede. Pe de o parte, tatăl meu, compozitorul și muzicologul Vasile Donose, a fost de foarte multe ori în jurii la concursuri de muzică ușoară când eu eram copil. La Amara, la Mamaia și la altele. Eu, copil fiind, auzeam piesele astea dragi de care noi ne amintim din anii '70-'80, le auzeam pentru prima dată, când luau viață. Și m-au marcat extraordinar de mult și mi-am dorit întotdeauna, cumva, să le cânt.

Apoi, cariera mea profesională a luat-o cu totul în altă direcție, de la pian spre canto clasic și spre scenele mari de operă. Nu regret deloc, vreau să spun. Dar, după ce ne-am cunoscut cu Sergiu [Tuhuțiu], mi-am dat seama că și el, să zic așa, funcționează ca mine. El trece de la Chopin și Liszt la o horă sau la o bătută, fiind din Maramureș, și la un jazz, fără niciun fel de problemă. Și am descoperit, noi fiind și prieteni, că ne place mult această, cum să zic, această flexibilitate pe care amândoi o avem. Și ne-am gândit că, de ce nu, am putea să o valorificăm cu adevărat în concert și nu numai în timpul nostru liber.

Prima oară când s-a întâmplat asta a fost într-un concert în pandemie, când am cântat în fața Ateneului, pe treptele Ateneului. Și atunci ne-am gândit că, având în vedere că suntem în aer liber, poate ar trebui să nu cântăm numai lieduri de Schumann și Schubert, cum eventual te-ai simți obligat sau ai crede că trebuie să o faci înăuntrul Ateneului. Și am experimentat atunci, pentru prima oară, această mică, să zic, ieșire din parcursul așteptat. A avut un succes enorm atunci acest experiment al nostru și de atunci ne-am propus să facem cu adevărat un proiect la un moment dat. Au trecut câțiva ani până am reușit. Dar să facem un proiect în care să combinăm stilurile, să combinăm perioadele muzicale, să combinăm limbile în care cântăm, să încercăm să aducem cumva, în aceeași seară, muzică de valoare din toate stilurile, din toate direcțiile.

Inimile vorbesc românește:  Este totuși cu adevărat o mare flexibilitate. Sunt soliști de operă care nu privesc cu același respect celelalte genuri muzicale. Cum priviți alegerea asta?

Ruxandra Donose: Sunt conștientă că aveți dreptate și nu pot să spun decât de gustibus sau fiecare cum crede. Dar eu, poate și pentru că am copii cu care ascult cu totul altfel de muzică, nu am deloc această limită. Și am fost în turneu cu Sergiu prin țară, în cinci orașe, cu mașina între ele – am traversat România din dreapta în stânga și de sus în jos. Am ascultat muzică de toate felurile, realmente nu exagerez, de la muzică populară și romanțe, până la muzicile cele mai sofisticate, clasice. Și am văzut ce frumos este să te bucuri de toată muzica.

Inimile vorbesc românește: Ce ascultați? Ce vă place din restul muzicii? Nu din operă – nu știu, o cântăreață sau un cântăreț pe care îl urmăriți?

Ruxandra Donose: Nu știu, sunt foarte mulți, dar sigur că am un mare, mare respect pentru Barbra Streisand și pentru Céline Dion. Sunt două artiste, nu doar artiste, ci și actrițe fabuloase. Și Céline Dion a jucat într-un film recent. Atâta inteligență muzicală, frumusețe, tehnică vocală și emoție în interpretare... Eu zic că ne-am dori toți în lumea operei să putem transmite așa de multă emoție și să avem atât de multă știință și sinceritate în ceea ce facem.

Inimile vorbesc românește:  Sunteți prietenă cu Sergiu Tuhuțiu, așa cum ați afirmat de mai multe ori. Sunteți prieteni și în felul în care interacționați în momentul în care cântați. Chiar e de folos sau, până la urmă, ați putea obține aceeași emoție și cântând cu un pianist foarte bun pe care nu îl cunoașteți?

Ruxandra Donose: Nu știu dacă aș putea, pentru că ceea ce aduce prietenia noastră este exact faptul că știm foarte bine ce facem, cum simțim, ne auzim, avem încredere muzicală unul în celălalt. Sigur că se poate obține asta și se poate lucra și cu un pianist cu care ai, să spunem așa, mai puțină afinitate în afara muzicii. Dar atunci când ești prieten cu colegul tău, cred că se deschide un altfel de încredere și... da, e o altă deschidere. Este o relaxare pe care o ai și pe care o simți, în care nu te simți nici amenințat, nici încordat. Se elimină stresul, ca să zic așa, și rămâne doar plăcerea. Deci, în felul ăsta, cred că da, e un avantaj.

Inimile vorbesc românește:  Sunteți muziciană, maestră de canto, în zona muzicii cred că ați primit toate recunoașterile și miliarde de aplauze, dar sunteți și scriitoare. Și aceasta este o zonă artistică despre care nu s-a vorbit foarte mult. Totuși, există în lucru o carte în curs de apariție, scrieți de ceva vreme cu seriozitate și noi vă citim. Cum a venit pasiunea asta? De unde s-a născut și când v-ați dat seama că trebuie să îi dați curs?

Ruxandra Donose: Cred că este o pasiune care există de mult. Deci nu este ceva nou și nici nu a apărut dintr-o dată. Este o dorință care a fost în mine ca un fel de chemare, un glas care voia să se facă auzit de foarte multă vreme, dar în focurile carierei cumva nu am apucat să mă dedic. Pentru că eu cred că ai nevoie de liniște ca să poți să fii creativ. Și în urma pandemiei a apărut, să spunem așa, această fereastră în care am început ușurel, și apoi din ce în ce mai serios. Iar dorința de a scrie o carte – nu neapărat autobiografică, dar evident o carte bazată pe experiențele mele și povestind chiar și lucruri din viața mea – a existat de mult.

Acum s-ar putea să iasă cartea aceasta mai repede decât am crezut. În orice caz, mă bucur foarte mult, mă face extrem de fericită să scriu. Parcă este momentul acela de grație, ca atunci când se deschide sufletul pentru a cânta.

Inimile vorbesc românește: Eu, intervievând și întâlnind artiști din mai multe domenii, am observat că cei mai mulți dintre ei care fac performanță într-un anumit domeniu au deschideri și către alte zone artistice. Deci nu mă miră că scrieți. Aș vrea să vă întreb cu ce alte arte ați cochetat de-a lungul timpului? V-ați gândit vreodată: „dacă n-aș fi fost muziciană, aș fi dansat, sau aș fi pictat”? Sau de scris, deja scrieți.

Ruxandra Donose: Nu știu, probabil că la nivel de amator aș putea să fac foarte multe lucruri. Într-adevăr, dansam cu foarte multă plăcere, dansez încă. Dar, în fine, vorbesc despre momente în care chiar am fost întrebată dacă sunt balerină, dacă am studiat asta. Este tot o modalitate de a-ți exprima muzicalitatea prin toți porii, ca să zic așa. Îmi place inclusiv lucrul de mână. Sunt bucuroasă în orice fel în care pot să-mi exprim creativitatea, dar cred că pentru a putea face ceva serios trebuie întotdeauna să investești muncă și timp și nu le poți face bine chiar pe toate. Nu le poți face bine pe toate, dar câteva dintre ele le poți face foarte bine, cred eu. Mai ales la nivelul acesta de talent.

Inimile vorbesc românește:  Am văzut cum e și domnul Gigi Căciuleanu, care e și coreograf, și dansator, și poet, și desenator. Chiar este un alt exemplu de personalitate.

Ruxandra Donose: Mă fascinează genul acesta de personalități care, într-adevăr, nu își pun singuri bariere. Și care sunt dispuși să exploreze, să se autocunoască și să comunice din talentul lor și din ceea ce învață despre ei înșiși. Și asta îmi place foarte mult și încerc să o fac și eu.

Inimile vorbesc românește:  Chiar faceți asta inclusiv între granițele muzicii. Ați cântat toate genurile. Sunteți prezentă și în România, și la Viena, unde locuiți. Aveți proiecte aici, în Marea Britanie. Jonglați cumva cu muzica, cu registrele muzicale, cu stilurile. V-am auzit cântând baroc și belcanto, muzică populară românească și romanțe. Cum vă antrenați flexibilitatea asta de a fi mereu proaspătă și deschisă către alte niveluri ale artei?

Ruxandra Donose: Cred că sunt două lucruri importante care trebuie punctate. Unul este, bineînțeles, libertatea și deschiderea mentală și sufletească. Faptul că îmi doresc să fac asta. Deci nu mă limitez la o cutiuță. Vreau să ies din cutiuță.

Al doilea element, care ar trebui punctat cu aceeași importanță, este tehnica vocală, care să poată să îți permită să te muți între aceste diferite stiluri. Pentru că nu sunt prima cântăreață de operă care încearcă acest crossover, cum se numește. Chiar de când eram tânără am cumpărat cu mare curiozitate niște înregistrări cu Plácido Domingo sau cu Dame Kiri Te Kanawa, care încercau să cânte... mă rog, spun „încercau”... crossover. Și totuși, mă gândeam că sună tot ca operă. Chiar dacă ei cântă altceva, sună totuși ca operă, pentru că emisia de operă este destul de puternică și eventual te limitează.

Dar aici, probabil că am avut norocul să am o profesoară de canto care a predat în egală măsură și cântăreților de musical, care pune accentul în primul rând pe cuvânt, pe naturalețea cu care spui ce ai de cântat, pe aer, pe deschidere. Și asta îmi face mie o legătură foarte naturală și ușoară între aceste stiluri. Cu toate că nu îmi voi schimba vocea complet pentru a cânta muzică ușoară, totuși nu sună ca operă.

Inimile vorbesc românește:  Ne puteți spune cine este profesoara? Am făcut de mai multe ori interviuri cu artiști și n-am adresat întrebarea asta, iar pe urmă au fost cititori care mi-au spus: „Dar de ce n-ai întrebat cu cine a lucrat? La cine se referă?”. Așa că vă întreb de data asta.

Ruxandra Donose: Da, acest lucru pe care îl povestesc i se datorează doamnei profesoare Carol Blaickner-Mayo. Este o profesoară americancă, stabilită la Viena de foarte mulți ani. Când m-am mutat la Viena ne-am cunoscut și am început călătoria împreună. Între timp s-a mutat în Portugalia.

Am spus asta tuturor studenților și tinerilor cântăreți cu care am studiat și cărora le-am predat, fie la facultate, fie în diverse masterclass-uri: mi se pare foarte important ca orice cântăreț să aibă întotdeauna lângă el un coach, o persoană în care să aibă încredere maximă și care să-i acompanieze pașii. Oricât ar fi cântărețul de faimos, de afirmat, de successful și așa mai departe. Pentru că trupul omenesc se schimbă pe parcursul vieții, corpul feminin cu atât mai mult. Și deci este important să ai un fel de oglindă care să te ajute să te vezi întotdeauna bine și nu distorsionat, să te împiedice să te obișnuiești cu propriile tale greșeli, care intervin nu din slăbiciune, nici din prostie, ci din cât de complicat este drumul unui artist pe parcursul unei cariere importante. O carieră în care trebuie să cânte sute de roluri, mii de lieduri și așa mai departe. Repertoriul este atât de complex și de bogat încât îți face bine la suflet să știi că ai pe cineva care îți va spune întotdeauna: „E bine ce faci” sau „Ai grijă!”. Și da, eu am găsit asta în doamna Carol. Este un noroc.

Inimile vorbesc românește:  O ultimă întrebare. Vă așteptăm din nou aici, la Londra, în Marea Britanie, în primăvară, când veți avea un debut într-o operă sau nu este debut aici? Ați mai venit?

Ruxandra Donose: Da, am mai venit. De fapt, va fi o apariție în opera Don Carlo de Verdi, în rolul Principesei Eboli, un rol de căpătâi în repertoriul mezzosopranelor. Și nu este un debut, este de fapt un lucru aproape incredibil: este aniversarea de 10 ani de când am cântat acest rol pentru prima dată, tot la Grange Park Opera. Deci iată, mă întorc pentru a sărbători faptul că sunt încă prietenă cu Principesa Eboli.

Reporter: Vă așteptăm cu drag și suntem mândri că duceți numele României pretutindeni în lume și că sălile se zguduie de aplauze, cum a fost și în seara aceasta. Vă mulțumesc din toată inima!

Ruxandra Donose: Și eu vă mulțumesc!

Un dialog de colecție între Alice Năstase Buciuta și Ruxandra Donose pe care îl puteți urmări în filmarea de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=mX2vIeaKRQk