top of page

dr. Ovidiu Dragoș Argeșanu: Poporul român e un popor ce provine din vechii zei

Updated: Jan 15, 2023

Este medic și unul dintre cei mai cunoscuți maeștri ai spiritualității românești. Așa de cunoscut și iubit, încât și comunitățile de români de peste hotare așteaptă cu entuziasm sosirea sa în țările diasporei.


Din biografia sa plină de realizări profesionale importante am extras câteva repere esențiale:







"M-am născut pe data de 8 decembrie 1968 la Belgrad – Serbia. Tatăl meu era diplomat și fusese detașat cu familia la ambasada română din orașul meu natal. Mama a fost economist, iar tatăl spion, așa că am moștenit dorința de a afla de la unul și înclinația spre științele exacte de la celălalt. Nu am avut tangențe în copilărie cu biserica, nici cu paranormalul, singura mea experiență ezoterică fiind descântecul pe fire de păr de lup făcut de o bunică prin alianță, cu ocazia unei sperieturi cauzate de pășirea peste un șarpe.

Primii ani de liceu i-am făcut la Liceul de Matematică-Fizică nr. 4 de pe platforma de fizică-atomică de la Măgurele. Ultimii la Liceul Matei Basarab din București, tot secția de matematică-fizică.

Am intrat la facultatea de construcții din Timișoara, unde am făcut primii doi ani. În studenție, am continuat calea artelor marțiale. La început judo-ul, apoi karate shotokan, jet kune do, wu shu, box.

Am început să studiez Biblia mulțumită unui pastor penticostal și am mers împreună cu alți studenți creștini la adunările baptiste sau adventiste.

Am descoperit medicina în 1989, când am avut ocazia să particip la cursurile Facultății de Medicină din Timișoara. Am renunțat la construcții și am început Facultatea de Medicină Athenaeum din București. Studiile medicale le-am terminat la Facultatea de Medicină Vasile Goldiș din Arad."



"Fiecare carte reprezintă o etapă din viața mea, crezul meu la acel moment, întrebările și răspunsurile mele."

Este autorul a peste 20 de cărți, în care îmbină știința medicală cu cunoașterea spirituală, cu psihologia și cu experiența practică de terapeut. "Arta terapiei PSI", "Jumătatea mea, femeia", Frații mei dragonii", "Atacul PSI, între știință și magie" sunt doar câteva dintre best-selle-urile sale reeditate de mai multe ori.

Venirea sa la Londra, în septembrie și decembrie 2022 a prilejuit mai multe întâlniri cu românii din comunitate, care au participat la conferințe, workshopuri sau terapii oferite de dr. Ovidiu Dragoș Argeșanu. Și posibilitatea de a realiza mai multe conversații audio-video, pe diverse teme legate de iubire, de devenire, de românitate și spiritualitate.

Din întâlnirea filmată în decembrie 2022 am extras o serie de fragmente ale conversației noastre legate de evoluție, credință și speranță.




Despre mine

IMG-7874.jpg

Creatoarea proiectului Inimile vorbesc românește, Alice Năstase Buciuta, este jurnalistă și scriitoare de limbă română care locuiește la Londra din anul 2020.
Activitatea sa jurnalistică în Marea Britanie cuprinde poziția de președintă a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România-filiala Marea Britanie și pe aceea de realizatoare de emisiuni radiofonice pentru Romanian Radio London.
Alice Năstase Buciuta este și redactora-șefa a revistei Marea Dragoste/ www.revistatango.ro și redactora-șefă a editurii Cărțile Tango, realizatoarea emisiunii „Marea Dragoste” la Canal 33 România. Este autoare a numeroase cărți de succes precum Noi suntem zeițe, Dragostea e un bonsai, Splendida Banalitate, (Editura Cărțile Tango) a culegerii de povestiri Andiamo, semnate alături de Simona Catrina, a două volume scrise în parteneriat cu Aurora Liiceanu –Dincolo de bine, dincoace de rău. Despre iubire (Editura Nemira, 2007); Care pe care. Femei și bărbați (Editura Cărțile Tango, 2008), a volumului Simona, dedicat Simonei Catrina și scris împreună cu mama acesteia, scriitoarea și jurnalista Dara Codescu, a romanului epistolar Trei proaste, semnat tot alături de Dara Codescu.

 

Arhiva

bottom of page