top of page

Țara din inima mea



Complexată de proveniența mea dintr-un orășel muncitoresc de provincie, de anii copilăriei petrecuți pe o stradă de mahala și, mai apoi, de felul în care mă priveau occidentalii când aflau că sunt româncă (oricât de intelectuală și civilizată le-aș fi părut înainte să le comunic din ce țară am descălecat în patria lor luxoasă), am decis, la un moment dat, c-ar fi mai bine să mă desprind de tot ceea ce mă ancora în apartenențe locale. „Eu sunt o cetățeană a lumii”, am decretat. Și am început să înjur în limbi străine, să rumeg gânduri de import și să am doar visuri, coșmaruri sau insomnii cosmopolite.


Hotărâserăm și organizaserăm de-a fir a păr mutarea noastră, a întregii familii, la Londra, atunci când pandemia ne-a mai ținut pe loc câteva luni, într-o vară ce fusese, inițial, destinată călătoriilor intercontinentale. Și nu știu dacă doar plictiseala mea de-a tot sări coarda în grădină sau vreun complot al hiperboreenilor invizibili m-au făcut să decid să petrec, totuși, ceva timp, chiar înainte de marea mea strămutare vestică, prin teritorii băștinașe care nu mă atrăseseră niciodată până atunci.


„Vino cu mine în tabără la Sarmizegetusa!”, mă tot îmbia, de vreo cinci ani, prietena mea Roxana, cea etern îmbrăcată în ie, spre deosebire de mine, care decisesem mai demult că nu-mi plac iile, cămășile cu altițe și alte zorzoane țărănești. Dar eu o refuzam, cu o îndârjire geamănă celei cu care refuzasem să-l privesc în ochi, tot așa, câțiva ani, pe bărbatul vieții și al eternității mele. Am ajuns însă în Munții Orăștiei, aproape fără să vreau, fără să știu, chiar în vara de dinaintea toamnei plecării. Iar drumurile către Sarmizegetusa Regia s-au așternut singure, conducându-mă la sanctuarul rotund, lângă care, nu știu cum, printr-o străfulgerare de dincolo de eternitate, am înțeles, pentru prima dată într-o jumătate de veac de singurătate, ce înseamnă să aparții unui loc, să te simți acasă, să știi nu că acolo trebuia să ajungi, ci, paradoxal, că acolo ești, dintotdeauna.

Indiferent unde mă voi mai preumbla pe pământ, acum știu că locuiesc alături de părinții și de frații mei nemuritori, în inima Daciei, într-un oraș eteric care nu va dispărea niciodată. La Sarmizegetusa Regia mi-am amintit cărei familii de suflete aparțin și mi-am întins rădăcinile până-n miezul de diamant al pământului și brațele până-n strălucirea soarelui, ca să mă ancorez în lumină și să nu mă mai las vreodată luată pe sus de taifunul uitării. Și am sărutat coloanele, una câte una, vărsând peste ele pârâuri de lacrimi fierbinți, sub care pietrele s-au îmblânzit și mi-au promis că se vor da întotdeauna la o parte dinaintea mea, ca să mă lase să trec către casă, indiferent dacă am să revin peste o sută, peste o mie sau peste un milion de ani. Oricum, acasă nu există timp. Iar între pasul de azi și drumul spre cine ești cu adevărat, nu există nici granițe.


Îmi port țara în inima mea și dragostea ei mă cheamă mereu, cu un cântec pe care nu-nțeleg cum de nu l-am auzit până acum, fiindcă de notele lui răsună până și cerurile. Cântec de pietre așezate în sanctuare, cântec de vârfuri de munți și de adâncuri de peșteri, cântec de rugăciune, de mulțumire, de regăsire. Cântecul pe care îl aud cetățenii luminii, aceia care și-au amintit cărei țări aparțin.

Comments


Despre mine

IMG-7874.jpg

Creatoarea proiectului Inimile vorbesc românește, Alice Năstase Buciuta, este jurnalistă și scriitoare de limbă română care locuiește la Londra din anul 2020.
Activitatea sa jurnalistică în Marea Britanie cuprinde poziția de președintă a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România-filiala Marea Britanie și pe aceea de realizatoare de emisiuni radiofonice pentru Romanian Radio London.
Alice Năstase Buciuta este și redactora-șefa a revistei Marea Dragoste/ www.revistatango.ro și redactora-șefă a editurii Cărțile Tango, realizatoarea emisiunii „Marea Dragoste” la Canal 33 România. Este autoare a numeroase cărți de succes precum Noi suntem zeițe, Dragostea e un bonsai, Splendida Banalitate, (Editura Cărțile Tango) a culegerii de povestiri Andiamo, semnate alături de Simona Catrina, a două volume scrise în parteneriat cu Aurora Liiceanu –Dincolo de bine, dincoace de rău. Despre iubire (Editura Nemira, 2007); Care pe care. Femei și bărbați (Editura Cărțile Tango, 2008), a volumului Simona, dedicat Simonei Catrina și scris împreună cu mama acesteia, scriitoarea și jurnalista Dara Codescu, a romanului epistolar Trei proaste, semnat tot alături de Dara Codescu.

 

Arhiva

bottom of page